Sectiune a gsp.ro
Tine-ma minte! Inregistrare
26.05.2008 FOTBAL

Pacificatorul Stîngă

Oficialul craiovean anunţă că va încerca să-i împace pe Adrian Mititelu şi pe Andrei Ionescu.

     Foto 1

"Pentru moment, nu există oferte pe adresa clubului pentru Ionescu. E o situaţie complicată, neplăcută, dureroasă, care sper să se rezolve cit mai repede, iar Andrei să ajungă să evolueze la un nivel mai ridicat. Voi încerca să găsesc o cale pentru a-i îmbuna pe cei doi. Nu eu am decis reîntoarcerea lui Andrei la echipă, jucatorul e destul de matur sa ia singur decizii şi am încredere că acum va face alegerea bună. Mi-ar conveni să vrea din tot sufletul să joace în Bănie şi să înceapă astfel să dea randamentul maxim. El a pierdut pregătirea de iarnă cu echipa şi asta s-a văzut. N-a putut evolua la parametri normali din cauză că tot timpul a avut dureri la tibii. Dacă însă el nu-şi doreşte să ţină cont şi de ce vrea clubul, nu putem să-l aşteptăm şi să stăm după el. E simplu, i s-a propus semnarea unui act adiţional pentru ca Universitatea să aibă garanţia că el nu va pleca de capul lui în 2010", a declarat aseară managerul sportiv Ovidiu Stîngă la Radio Oltenia. În urmă cu trei sezoane, pe cînd era antrenorul Craiovei în eşalonul secund, Stîngă l-a promovat în prima echipă pe Ionescu la numai 17 ani.

COMENTARII (8)

De jan pe 26.05.2008 la 22:46
De yolandra pe 26.05.2008 la 19:34
De stresul pe 26.05.2008 la 19:09
De KriSty74 pe 26.05.2008 la 18:11
De Che Guevara pe 26.05.2008 la 17:30
De Liviu pe 26.05.2008 la 16:05
De gigi pe 26.05.2008 la 15:56
De Che Guevara pe 26.05.2008 la 12:45

Comenteaza


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu

ALTE STIRI DIN FOTBAL

Craiova vrea 4000 de...

A doua dispută dintre Steaua şi Craiova e legată de numărul de bilete pe care suporterii Ştiinţei le vor avea...

Prepeliţă: "CFR nu...

Căpitanul Craiovei, Andrei Prepeliţă, spune că echipa sa a dominat partida şi că cei de la CFR Cluj nu i-au...

Huzu: "Alexandru Tudor...

Aron Huzu, fostul mare arbitru, spune că Alexandru Tudor a judecat bine fazele dificile din meciul U Craiova - CFR...

Bărboianu: "Nu am...

Ştefan Bărboianu regretă că echipa sa nu a profitat de ziua mai slabă pe care a prins-o CFR Cluj, dar spune că...

CRAIOVAMAXIMA.RO TE PROVOACĂ

Fă-ţi echipa pentru meciul următor!

Craiovamaxima.ro te provoacă la un nou joc: "Fă echipa!". Astfel, fiecare user inregistrat pe www.craiovamaxima.ro sau pe www.mysport.ro va putea să-şi aleagă formula de joc pentru meciul următor al favoriţilor. Datele sînt centralizate automat, astfel că vom putea compara echipa fanilor cu echipa trimisă pe teren de antrenorul Ştiinţei. Fă şi tu echipa!

MECIURI

  • Steaua
    Steaua
  • -
  • U Craiova
    U Craiova

31.07.2010 20:00

  • SUGESTII

Parerea ta conteaza!

Asteptam opinia ta si sugestiile despre site. Multumim!

LEGENDELEI CRAIOVEI

SPECIAL // "Maestre, lasă filosofia, termină cu metaforele..."

La fix 11 ani de la despărţirea de marele crainic comentator sportiv Sebastian Domozină, craiovamaxima.ro îţi oferă în premieră ocazia de a lectura cîteva rînduri purtînd semnătura celui care a fost vocea de aur a Olteniei. Textul a fost scris în 1983 şi cules în volumul "Pagini sentimentale", dedicat de colegi şi prieteni memoriei lui Domozină.

ARHIVA STIRI

Sapt. L M M J V S D
26       1 2 3 4
27 5 6 7 8 9 10 11
28 12 13 14 15 16 17 18
29 19 20 21 22 23 24 25
30 26 27 28 29 30 31  

Programul GSPTV

  • 07:00    Ştiri
  • 07:15    Rezumatele etapei
  • 08:00    Ştiri
  • 08:30    Contraatac
  • 09:00    Ştiri
  • 09:30    Contraatac
  • 10:00    Ştiri
  • 10:30    Teleshopping
  • 11:00    Ştiri
  • 11:30    Contraatac
  • 12:00    Repriza de Ştiri
  • 13:00    Ştiri
  • 13:30    Teleshopping
  • 13:45    Rezumatele etapei
  • 14:00    Ştiri
  • 14:30    Contraatac
  • 15:00    Ştiri
  • 15:30    Rezumatele etapei
  • 16:00    Ştiri
  • 16:30    Contraatac
  • 18:00    Ştirile Zilei
  • 19:00    Contraatac
  • 21:00    Evenimentele Zilei
  • 22:00    Ştiri
  • 22:30    Rezumatele etapei
  • 23:00    Ştiri
  • 23:15    Smiley TV
  • 00:00    Ştiri
  • Sursa programelor TV

Liga 1

  1. Etapa 34  
    • Ceahlaul
    • 2-4
    • CFR Cluj
    • Unirea Alba-
    • 0-1
    • Pandurii Tg.
    • Rapid
    • 2-1
    • Gloria Bistr
    • U Craiova
    • 3-0
    • Otelul Galat
    • Astra Ploies
    • 0-0
    • Gaz Metan Me
    • Internationa
    • 0-2
    • Steaua
    • FC Timisoara
    • 1-2
    • FC Brasov
    • FC Vaslui
    • 2-0
    • Dinamo
    • Poli Iasi
    • 1-2
    • Unirea Urzic
  2.  
  1. 1. CFR Cluj 69
  2. 2. Unirea Urziceni 66
  3. 3. FC Vaslui 62
  4. 4. Steaua 62
  5. 5. FC Timisoara 59
  6. ...  
  7. 13. U Craiova 36
  8. ...  
  9. » clasamentul complet


Studiul de Audienta si Trafic Internet